Acasă / Descriere Proiect finanțat de Programul Tranziție Justă
PROGRAMUL TRANZIȚIE JUSTĂ
SOCUB SRL în calitate de Beneficiar, implementează proiectul cu titlul „Realizarea unei investiții inițiale prin înființarea unei unități noi de producție mobilier în sat Hanu Conachi, comuna Fundeni, județul Galați”, cod MySMIS 2021 317019, finanțat prin Programul Tranziție Justă 2021-2027 (https://mfe.gov.ro/ptj-21-27/), Prioritatea 4 „Atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică în județul Galați”, Axa Prioritară „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă.”
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Direcția Generală Dezvoltare Regională și Tranziție Justă în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027 și cu Agentia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar.
Valoarea totală a proiectului este de 52.950.158,64 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 33.461.198,72 lei, finanțare nerambursabilă alcătuită din: Fondul pentru Tranziție Justă 2021-2027, suma de: 28.442.018,91 lei, respectiv Bugetul National: 5.019.179,81 lei.
Obiectivul general al proiectului este creșterea competitivității și a capacității economice pentru SOCUB SRL de a genera locuri de muncă durabile prin înființarea unei noi unități de producție în sat Hanu Conachi, comuna Fundeni, județul Galați, unde societatea va produce eficient din punct de vedere energetic, garnituri de mobilier din PAL și mobilier școlar.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt reprezentate de:
Rezultatele proiectului sunt detaliate după cum urmează:
Durata de implementare a proiectului este de 12 luni: respectiv de la data 05.06.2024 până la data 05.06.2025.
Informaţii suplimentare se pot obţine la adresa de e-mail: costel_buca@yahoo.com, persoana de contact BUCA COSTEL, administrator SOCUB SRL.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro.